Au obligat zeci de tinere să se prostitueze în mai multe țări. În această dimineață, coșmarul lor s-a adeverit

Au obligat zeci de tinere să se prostitueze în mai multe țări. În această dimineață, coșmarul lor s-a adeverit
Publicat: 03/12/2014, 09:20

La finalul perchezițiilor vor fi duse zece persoane la audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Dâmbovița, anchetatorii urmând să stabilească dacă în cazul acestora vor fi luate măsuri preventive, în dosarul în care se fac cercetări pentru proxenetism.

Gruparea infracțională era formată din 14 persoane, despre care anchetatorii au informații că în perioada 2012 – 2014 au obligat 30 de tinere să se prostitueze, în special în Amsterdam – Olanda, dar și în alte state europene.

„O parte din sumele de bani obținute din activitatea de prostituție erau însușite de membrii grupării”, arată DIICOT, într-un comunicat de presă.

Procurorii DIICOT au cooperat în acest caz cu autoritățile judiciare din Olanda, care au făcut simultan percheziții domiciliare în Amsterdam.

Perchezițiile din cele două județe sunt făcute de procurorii DIICOT Dâmbovița, împreună cu ofițerii de poliție judiciară de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița și de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița. Acțiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informații și Direcția Operațiuni Speciale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un...
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Măsură inedită luată de administratorii unei rezervații pentru koala. De ce a fost nevoie de...
×